vineri, 12 iunie 2015

Cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile




Doar pentru că cineva a inventat ceva, nu înseamnă că a fost mulțumit de rezultat sau de modul în care a fost folosită invenția sa. Mai jos aveți cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile.


einstein-oppenheimer

1) J. Robert Oppenheimer/Albert Einstein – bomba atomică

J. Robert Oppenheimen, directorul laboratorului Los Alamos în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este creditat cu invenția bombei atomice, însă aceasta n-ar fi fost posibilă fără munca lui Albert Einstein.

În ciuda asocierii sale cu formațiuni de stânga, Oppenheimer a salutat oportunitatea de a juca un rol în eforturile de război. Ulterior, însă, a ajuns să aibă sentimente incerte în legătură cu bomba atomică. „Nu am niciun fel de remușcare în legătură cu fabricarea bombei… În legătură cu felul în care am folosit-o, înțeleg de ce s-a întâmplat așa și apreciez noblețea cu care oamenii cu care am lucrat au luat decizia. Dar nu am sentimentul că s-a procedat corect. Ultimatumul dat Japoniei a fost plin de platitudini pioase… guvernul nostru ar fi trebuit să fii spus lumii și Japoniei cu mai multă claritate ce înseamnă bomba”, a spus el.

Einstein s-a exprimat mai puțin echivoc. Ani mai târziu el a spus că regretă semnarea scrisorii pentru președintele Roosevelt, în care cerea să sprijine cercetarea privind reacțiile nucleare în lanț și folosirea acestora ca o armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. „Dacă aș fi știut că nemții nu vor reuși să producă o bombă atomică, nu aș fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul.

2) Mikhail Kalashnikov – AK47

Kalashnikov a dezvoltat pușca semi-automată care îi poartă numele pentru arma rusă, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce a fost martor la moartea a numeroși soldați, fiind la rândul său rănit în bătălie. Destinată a fi o armă simplă ce poate fi făcută ieftin cu ajutorul mijloacelor de producție în masă disponibile la acea dată, Kalashnikov, care a murit în 2014, a trăit să vadă cum arma sa este, în rândul pistoalelor-mitralieră, responsabilă de cele mai multe morți din istorie.
„Mă tot întorc la o întrebare. Dacă arma mea a luat atâtea vieți se poate ca eu… un credincios ortodox, să fiu de vină pentru aceste morți, chiar dacă sunt inamicii mei?”, a scris el într-o scrisoare pentru un cleric rus.

3) Bob Propst – spațiile cubice de birou

În timp ce lucra pe postul de consultant pentru Herman Miller, în anii 1960, Bob Propst i-a făcut cunoștință Americii cu birourile deschise, dar și cu spațiile cubice destinate unui singur angajat. Scopul acestora a fost să le ofere angajaților cu experiență un spațiu mai „flexibil și fluid”, după cum a explicat el pentru New York Time în 1997.

Companiile au privit invenția sa drept o metodă de a economisi bani. Propst a ajuns să-și urască invenția, catalogând-o drept o „nebunie monolitică”.

4) Kamran Loghman – sprayul cu piper

Kamran Loghman a lucrat pentru FBI în anii 1980 și a ajutat la transformarea sprayului cu piper într-o armă. El a fost, de altfel, cel care a scris manualul de folosire a acestuia pentru ofițerii departamentului de poliție.

În urma incidentului de la Universitatea din California, din 2011, când polițiștii au folosit sprayul colorat într-un portocaliu deschis împotriva a ceea ce New York Times a descris a fi „protestatari docili”, Loghman a rupt tăcerea. „Nu am mai văzut până acum o utilizare atât de inadecvată a unor agenți chimici”, a spus el.

5) John Sylvan – capsulele de cafea

Invenția lui Sylvan a făcut posibilă apariția unor branduri precum Nespresso sau Tassimo. Capsulele de cafea le-au permis la milioane de oameni să-și ia „doza” de nicotină cu ușurință. „Uneori mă simt prost că am făcut asta. Este ca o țigară pentru cafea, un mecanism de livrare a unei substanțe ce provoacă dependență”, a spus el în urmă cu câțiva ani. sursa: racoltapetru6



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu