In ultimii ani, ma intreb mereu, de ce atunci cand suntem tineri, plecam in orase mari sa invatam la scoli renumite, sa ne cumparam apartamente luxoase in zone centrale, sa alergam cu metroul zeci de km spre un loc de munca, sau naveta cu masina personala, in care cu greu gasim locuri de parcare, iar in concedii si weekend-uri, sau la maturitate, alergam in mijlocul naturii, la o casa de vacanta, pensiune, sau la casa batraneasca ?
Cei mai fericiti oameni, au si un apartament in zone bune ale unor orase mari, au si cate o casa de vacanta la munte sau la mare. Nu ne putem rupe nici de viata zgomotoasa de la oras, dar nici de linistea casei de la tara. In ultima vreme imi doresc foarte mult o casuta in milocul unei livezi, cu gradinita si alee cu flori, gradina de legume si zarzavaturi dar si fructe de padure, un foisor cu flori de liliac si iasomie, un gratar pentru carne si legume, un leagan pentru copii, un iaz de peste cu salciii pletoase, exact ca si la casa mea parinteasca, care este departe, departe si ma doare.
Imi amitesc de satul meu natal, serile de vara in care cantau broastele pe malul lacului din spatele casei noastre, catecul greierilor, dar si cantecul cucului primavara. Imi amintesc de zilele racoroase de toamna, in care frunze ruginii cadeau din copaci, iar printre ramurile goale vedeam stoluri de randunele care placau spre ” tarile calde ” si aveam un sentiment care imi rascolea sufletul. Sa-mi fie oare dor de copilaria mea ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu